Escrocherie de milioane cu burse școlare printr-o fundație fantomă, pusă la cale de un tânăr cu 11 clase

0
53

Escrocherie uriașă cu bursele școlare pusă la cale de un tânăr cu 11 clase! Este vorba despre un individ din Botoșani, care a fost trimis în judecată după ce a fost prins de polițiștii care l-au cercetat luni de zile. Întreaga operațiune a făcut zeci de victime la nivel național. 

Un tânăr cu numai 11 clase a pus la cale o mega escrocherie cu burse școlare, care a făcut zeci de victime la nivel național. Țeapa a fost scoasă la iveală de polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Cercetările au durat până în luna octombrie, când tânărul a fost trimis în judecată pentru înșelăciune în formă continuată, scrie monitorulbt.ro. Asta pentru că polițiștii au reținut în sarcina 32 de acte materiale.

Program lansat de o fundație fantomă

 

În fapt, la data de 7 ianuarie 2021, polițiștii din cadrul Direcţiei de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în cursul lunii decembrie 2020, pe site-ul https://romaniadezvoltata.ro a fost prezentat programul intitulat „Burse pentru sprijinirea activităților online ale elevului” ca fiind organizat şi lansat de Fundația ARD – Alianța România Dezvoltată, program de selecție pentru acordarea unui număr de 25.000 de burse elevilor români care au participat la cursurile online pe parcursul anului şcolar 2020 – 2021, cu transmiterea dosarelor de candidatură în format electronic, program cu o valoare de 3.600 lei acordată în 12 tranşe pe o perioadă de 12 luni (300 lei pe lună), condiționând înscrierea în acest program de plata unei taxe în valoare de 98 lei.

Totodată, anchetatorii au constat că în cadrul platformei Romaniadezvoltată.ro a fost prezentată modalitatea de înscriere în program, respectiv depunerea dosarului, regulamentul programului, documentele care trebuiau încărcate pentru înscriere precum și un cont bancar în care trebuia să se efectueze plata taxelor pentru „eliberarea documentelor necesare”.

 

De aici a plecat totul pentru că, atunci când au început să ancheteze cazul, polițiștii au realizat că, din cauza contextului în care s-a petrecut totul, pandemia de COVID-19, informația s-a propagat într-o multitudine de școli, elevii fiind îndrumați să aplice la așa-zisul „program” chiar de către profesori, prin intermediul grupurilor de WhatsApp care au cunoscut atunci o creștere fulminantă.

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.