Dosare penale pentru alcool la volan

0
38

Trei șoferi botoșăneni au fost prinși weekendul trecut conducând în stare de ebrietate. Astfel, ieri poliţiştii Secţiei Rurale nr. 7 Darabani au oprit pentru control, în comuna Coţuşca, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 31 de ani din aceeaşi localitate. Întrucât cel de la volan mirosea a băutură, poliţiştii l-au pus să sufle în etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tot în cursul zilei de ieri, un alt tânăr în vârstă de 23 de ani din comuna Dobârceni, care conducea un autoturism pe un drum comunal din localitatea de domiciliu, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a ajuns cu maşina intrat în şanţul de pe marginea drumului. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Seria s-a încheiat tot ieri în comuna Leorda, când poliţiştii Secţiei Rurale nr. 4 Dorohoi au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 25 de ani, din localitate. Întrucât tânărul mirosea a băutură, s-a procedat la testarea alcoolscopică, valoarea rezultată fiind de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cei trei şoferi turmentaţi au fost conduşi la spital pentru stabilirea alcoolemiei, după care poliţiştii le-au întocmit câte un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.