Dosar penal pentru un tânăr de 19 ani

0
42
 Un botoșănean în vârstă de 19 ani s-a ales cu dosar penal după ce  a încercat să-i păcălească pe polițiști. Astfel, ieri în comuna Mileanca, în momentul în care un echipaj de poliție de la postul comunal a oprit în trafic, pentru control, un autoturism la volanul căruia se afla tânărul cu pricina. Când polițiștii i-au cerut să prezinte permisul de conducere, cel de la volan a susținut că documentul i-ar fi fost furat de niște necunoscuți, în timp ce se afla în Marea Britanie. Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au realizat că de fapt tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Acuzat de conducere fără permis, individul riscă să fie trimis în fața judecătorilor, la finalul cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.