Dosar penal după ce a comis trei infracțiuni

0
42

Un accident rutier în care a fost implicat un tânăr i-a adus acestuia un dosar penal pentru comiterea a trei infracțiuni. Astfel, noaptea trecută, acesta a plecat la o plimbare cu mopedul, fiind Implicat într-un accident rutier.Totul s-a petrecut în comuna Călărași, când tânărul în vârstă de 20 de ani conducea un moped pe drumul din localitate, dar a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a căzut pe asfalt, în urma impactului cu solul el suferind mai multe leziuni. Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 3 Hlipiceni au ajuns la locul accidentului și l-au testat pe tânăr cu aparatul alcooltest, rezultând o îmbibație de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Astfel tânărul s-a ales cu un dosar penal urmând să fie cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.