Costel Alexe, ministrul Mediului, a făcut o verificare și a constatat că sunt numai puțin de 24 de oameni angajați doar pentru comunicarea activității din minister și instituțiile subordonate. Cu toate acestea, la capitolul comunicare, Ministerul Mediului, Garda de Mediu și celelalte instituții au avut mari probleme.
Prezent la Botoșani pentru o întâlnire cu șefii de instituții din zonă, ministrul Mediului a spus că există o mare problemă de comunicare deși sunt mulți oameni plătiți pentru asta.
“Am făcut analiza ministerului și i-am chemat pe toți colegii care se ocupă de comunicare. Avem doi colegi care se ocupă de comunicare la Garda Națională de Mediu, patru la Administrația Fondului pentru Mediu, trei la Romsilva, vreo doi la Delta Dunării… În total, au ieșit vreo 24 de colegi care se ocupă exclusiv de comunicare. Doar la București. Nu sunt entități media la București care să aibă redacții cu atât de mulți oameni. Nu mi se pare corect ca din cele nouă Gărzi Forestiere doar una să comunice. Dacă îi întrebăm pe colegii din Botoșani, Iași, Suceava, sunt convins că au cel puțin un control pe zi. Într-o săptămână în care noi am prins în portul Agigea cele 16 containere de deșeuri, am avut speța cu fabricile de ciment cu deșeurile venite din Italia. Noi nu reușim să comunicăm acțiunile pe care le facem. Într-o singură zi l-am identificat pe cel care a aruncat acel camion în Lacul Morii. 650 de milioane amendă. Îi întreb pe cei care se ocupă de comunicare la Garda Națională de Mediu, câte conferințe de presă s-au făcut la nivel național în 2019? Răspunsul a fost: Niciuna”, a precizat Costel Alexe.