DARABANI. Dosar penal după o plimbare cu mașina

0
87

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un autoturism marca VW Bora, deşi avea suspendat dreptul de a conduce.

În data de 11 august, în jurul orei 02.40, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu în zona de competenţă, au oprit la intrare în localitatea de frontieră Baranca, un autoturism marca VW Bora înmatriculat în România, condus de cetăţeanul român Ioan A., în vârstă de 31 de ani.

Cu ocazia verificărilor, bărbatul a declarat că nu are documente asupra sa, motiv pentru care polițiștii au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că bărbatul în cauză avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule din luna iunie 2018.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul cu permis de conducere anulat/retras.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.