Cort pentru dezinfecție în zona Pieței Centrale FOTO

0
42

Primăria municipiului Botoșani a aplasat un cort la intrarea în Piața Centrală iar persoanele care vor circula prin această zonă vor putea să se dezinfecteze.

Chiar dacă încă nu s-a înregistrat niciun caz de Coronavirus la Botoșani, autoritățile locale au decis să ia măsuri. După ce ieri s-a făcut dezinfecția străzilor din municipiu, astăzi s-a amplasat un cort în care cetățenii  vor primi substanțe de dezinfecție.

“Am instalat astăzi un cort în apropierea Pieței Centrale, lângă Casa Cărții, pentru a-i proteja suplimentar pe botoșănenii care fac cumpărături. În cursul zilei de mâine, la intrarea și la ieșirea din piață, aceștia își vor putea igieniza și dezinfecta mâinile în cortul instalat cu substanțe adecvate, pe care municipalitatea le pune la dispoziția tuturor. De asemeni, din acest punct principal de acces spre piață poate fi controlat fluxul de persoane, astfel încât să putem evita aglomerația. Scopul acestor măsuri este, desigur, acela de a diminua și mai mult posibilitățile de transmitere a coronavirusului COVID 19, sporind astfel gradul de securitate a populației orașului nostru”, a precizat primarul Cătălin Flutur.

ImagineImagine

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.