Coronavirus în județul Suceava. Pacientul a fost transferat la Iași

0
45

Un bărbat în vârstă de 71 de ani din județul Suceava a fost depistat pozitiv cu coronavirus. El a fost transferat miercuri seară la Spitalul de Boli Infecțioase Iași.

Potrivit Realitatea de Suceava, miercuri după amiază, a fost confirmat al șaselea caz de infectare cu noul coronavirus în România COVID 19.

Este vorba despre un bărbat de 71 de ani din Mălini, care s-a întors din Lombardia în data de 28 februarie și se afla în autoizolare.

În data de 2 martie, bărbatul s-a prezentat la Spitalul Județean de Urgență Suceava, Secția de Boli Infecțioase cu febră și frisoane unde a rămas internat.

Pacientului i s-au recoltat probe, inclusiv pentru testul pentru noul coronavirus, al cărui rezultat a ieșit pozitiv. Miercuri seară acesta a fost transferat la Iași.

Bărbatul s-a întors în Suceava din Lombardia cu un autocar. În prezent, s-a declanșat anchetă epidemiologică pentru stabilirea contacților.

Pacientul are imunitate scăzută, el fiind diagnosticat recent cu o boală incurabilă. Acesta ar fi stat în Italia opt zile și a făcut tratament, inclusiv cu citostatice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.