Cornel Șfaițer s-a decis să nu revină la FC Botoșani: „Lucrurile nu s-au schimbat”

0
36

Fostul președinte al FC Botoșani nu va reveni la club chiar dacă mai mulți suporteri și inclusiv primarul Cătălin Flutur i-au cerut acest lucru. Cornel Șfaițer a anunțat oficial că nu se întoarce și că ia în calcul să se implice într-ul alt proiect.

„Sunt dator cu explicații pentru că mulți oameni mă întreabă. Am fost la Campionatul European din Italia și erau români care mă întrebau când voi reveni în fotbal și la ce club. Când merg la restaurant, la frizerie, peste tot sunt întrebat când revin în fotbal. Și domnul primar Cătălin Flutur a spus publică că își dorește să revin. E clar că voi reveni în fotbal, voi face fotbal feminin, o semi academie, voi fi partener la un rival din Liga1. Încă nu m-am decis”, a declarat Cornel Șfaițer.

Cornel Șfaițer a plecat în urmă cu un an din cauza discuțiilor contradictorii cu patronul Valeriu Iftime. El spune că lucrurile nu s-au schimbat și că nu are rost să revină.

„M-au deranjat anumite lucruri, comportamentul unor oameni. Am analizat bine în ultima lună și lucrurile nu s-au schimbat. Am căutat să fie un buget echilibrat, nu am fost de acord cu politica financiară de la timpul respectiv. Am avut discuții atunci cu Valeriu Iftime. Dacă faceți o analiză, au crescut foarte mult cheltuielile în staff-ul administrativ, lucru cu care eu nu am fost de acord. Văzând că lucrurile nu s-au schimbat, am luat decizia să-mi văd de drumul meu. Iubesc această echipă, 21 de ani am fost alături de fotbalul botoșănean. Am făcut-o fără interes. În fotbalul românesc sunt mulți oameni care au interese, de a-și face imagine… Eu am făcut un pas în spate, Valeriu a declarat că a făcut doi pași în față. Nu am văzut pașii ăia în față. Echipa a terminat pe același loc opt. S-au pierdut niște jucători. Mă refer la Fraisl, un portar care nu a luat gol timp de șase etape. Mă refer la Fabbrini. Să plece căpitanul pentru 100.000… Dacă eram în club, nu se întâmpla. S-a spus că a fost cel mai bun lot din istorie, cel mai bun management. Nu văd pașii care s-au făcut în față. Am avut deschiderea dar nu pot să vin în orice condiții, nu caut loc de muncă în fotbal. Eu am făcut-o doar din pasiune”, a adăugat fostul președinte al FC Botoșani.

Fostul președinte al FC Botoșani a reamintit că în ultimii trei ani s-au vândut jucători de 4,4 milioane de euro.

„Eu când am intrat în stadion, am adus ceva. Nu am luat niciodată un leu. M-am ocupat ani la rând, am fost și sponsor, am adus bani. Am adus jucători care ulterior au fost vânduți. Am fost foarte inspirat la jucătorii tineri, la jucătorii de perspectivă. Botoșaniul e printre puținele cluburi din fotbalul românesc care a vândut de 3,6 milioane de euro. Martinus, Dimitrov, Bordeianu, Istvan Fulop… Ngadeu 430.000 net, Cabrera 270.000, Golofca 400.000, Moruțan 1,2 milioane, Oaidă 570.000, Fulop 260.000. Vorbesc de sume nete, care au intrat în club. Mai nou Ngadeu a fost vândut de Slavia Praga, FC Botoșani are 20% și va mai încasa 800.000 de euro, o sumă consistentă. Am lăsat un izvor care produce în continuare”, a precizat Cornel Șfaițer.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.