Copil mușcat de un șarpe

0
37

Un copil de 11 ani, din judeţul Botoşani, a ajuns la spital după ce a fost atacat sâmbătă seară de un şarpe. Băieţelul, din satul Ghiorţeni, comuna Pomârla, a plecat seara pe imaşul din marginea satului pentru a aduce vaca de la păscut. Copilul, lăsat nesupravegheat, le-a povestit părinţilor că reptila a ieşit de la baza tufişului unde era priponul vacii, înţepându-l cu colţii în călcâiul piciorului drept. Colţii şarpelui au fost atâtnde ascuţiţi şi lungi, încât au străpund materialul adidasului cu care era încălţat copilul, şi ciorapul, ajungând la piele. Acesta a venit speriat şi plângând acasă. Îngrijorată de ţipetele de durere ale băiatului, mama a sunat la 112, iar la scurt timp copilul a fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat la Spitalul Dorohoi. „Pacientul prezenta o marcă traumatică asemănătoare unei muşcături, însă din fericire nu prezenta alte simptome. Va fi ţinut sub observaţie medicală, pentru a se decide tratamentul care se impune”, a precizat un asistent din cadrul Centrului de Primiri Urgenţe al Spitalului Dorohoi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.