Cluburile din Liga 1 se vor reuni fără străini: „Mulți jucători vor rămâne în afara loturilor”

0
42

Cluburile din Liga 1 vor avea probleme la startul pregătirii deoarece unii jucători străini nu vor putea reveni în România. În plus, ei trebuie să stea 14 zile în carantină și vor rata prima parte a pregătirii.   

Cornel Șfaițer, fostul președinte al FC Botoșani, în prezent manager al clubului Sepsi OSK, consideră că trebuie o atenție sporită după data de 15 mai deoarece apariția unor cazuri de coronavirus ar duce la sistarea competiției.

„Discutăm zilnic cu Liga, discutăm între noi, între cluburi. Important este să fim sănătoși pe data de 15 mai și cum ne vom proteja. Sperăm să ne reunim în perioada 13-15 iunie astfel încât să terminăm campionatul până la sfârșitul lunii iulie. Vor fi etape intermediare, Cupa României. Cluburile care au lăsat jucătorii să plece și care sunt în zona roșie, vor avea o mare problemă. Abia de pe data de 15 mai se vor relua o parte din zboruri. Jucătorii vor veni în țară după data de 15 mai, vor intra în carantină timp de 14 zile și probabil mulți jucători vor rămâne în afara loturilor. Eu zic că după data de 15 mai trebuie să fim mai atenți pentru că populația va circula. Trebuie să ne protejăm mai atent”, a spus Cornel Șfaițer.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.