Campania 28 septembrie 2019 SOS Ambrozia – Mișcare civică pentru mediu și sănătate cu implicare națională pentru combaterea plantei invazive Ambrosia Artemisiifolia – iarba pârloagelor

0
38

Sâmbătă între orele 10.00- 15.00 Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani  va organiza  o amplă campanie numită „28 septembrie 2019 SOS Ambrozia – Mișcare civică pentru mediu și sănătate cu implicare națională pentru combaterea plantei invazive Ambrosia Artemisiifolia – iarba pârloagelor”. Acest demers a fost inițiat ca urmare a răspândirii exagerate, atât la nivel județean, cât și la nivel național, a ambroziei, precum și a numeroaselor sesizări din partea cetățenilor care fac alergie la această plantă, lucru confirmat și de statisticile medicale. Campania este organizată de altfel și la nivel national și are drept scop combaterea plantei invazive Ambrosia Artemisiifolia – Iarba pârloagelor. Astfel, UAT-urile vor desfășura activități de cosire pe domeniile publice aflate în administrare și vor mobiliza comunitatea locală pentru desfășurarea de activități de cosire pe domeniile private (curți, grădini) „Campania din ziua de 28 septembrie 2019 se adresează și administratorilor drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole care, conform legislației actuale, au obligaţia să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii ambrozia.” a spus directorul executiv al APM Botoșani, Eugen Mateciuc. Ambrozia face parte dintr-o familie de plante sau buruieni care sunt un alergen extrem de întâlnit. Când o persoană inspiră polenul de la ambrozie, sistemul sau imunitar poate reacționa de parcă ar fi vorba de o substanță ce cauzează o boală, iar acea persoană poate să aibă simptomele unei alergii. Ambrozia este o plantă sălbatică (buruiană), ce crește în special pe câmpuri, la marginea orașelor, sau în zonele cu buruieni de pe terenurile virane. Polenizarea are loc la sfârșitul verii și începutul toamnei, înainte că vremea să devină foarte răcoroasă. Polenul este răspândit de vânt și este atât de fin, încât nu îl putem observă cu ochiul liber, cum se întâmplă în cazul altor factori alergeni, cum ar fi puful plopilor, primăvară. Cantitatea de polen de ambrozie din aer este mai mare dimineață, de aceea este posibil că simptomele cauzate de alergia la ambrozie să fie mai puternice în prima parte a zilei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.