Beat la volanul unei mașine furate

0
39

Un bărbat în vârstă de 38 de ani s-a ales cu dosar penal pentru trei infracțiuni. Astfel, în timp ce acesta conducea un autoturism  pe Calea Naţională din municipiu, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, iar mașina s-a izbit într-o stație de tramvai, după care a trecut peste scuar și s-a oprit pe celălalt sens. În urma impactului, autoturismul a fost avariat, însă nimeni nu a fost rănit. Echipajul de poliţie sosit la faţa locului l-a verificat pe șofer cu etilotestul, valoarea rezultată fiind de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat, iar autoturismul aparţine unei persoane din municipiul Dorohoi, care nici măcar nu știa că îi dispăruse mașina. Prin urmare, pe numele șoferului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice şi furt în scop de folosinţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.