Bărbat din Botoșani găsit mort în zona Vârfului Pietrosul

0
34

Ieri, 10 aprilie, în jurul orei 19.00, polițiștii din Borșa au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit decedat la aproximativ 2 km de Vârful Pietrosul. 

Întrucât zona în care a fost găsit cadavrul nu este accesibilă autovehiculelor de teren, în cursul zilei de ieri nu a putut fi efectuată cercetarea la fața locului în condiții de siguranță. 

Azi, 11 aprilie, polițiștii împreună cu ajutorul echipelor din cadrul Salvamont Borșa au efectuat cercetarea la fața locului unde au identificat cadavrul ca fiind al unui bărbat de 37 de ani din Botoșani. 

Pe corpul bărbatului nu au fost identificate urme de violență, fiind transportat la morga spitalului Borșa în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului. 

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

Sursa: Realitatea de Maramures

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.