Au blocat accesul străinilor la terenul agricol: „În comuna noastră, doar două hectare sunt cumpărate de cetățeni străini” VIDEO

0
38

În momentul de față, 28% din terenul arabil al județului Botoșani este controla de persoane fizice, companii sau fonduri de investiții străine. În mai multe comune ale județului Botoșani, străinii au cumpărat suprafețe mari de teren iar localnicii au ajuns să trăiască din ajutorul social.

Dacă în zona Săveni, străinii au cumpărat mare parte din terenul arabil, în vestul județului aceștia nici nu s-au putut apropia. Un exemplu este comuna Cristinești. Din cele peste 5000 de hectare de teren arabil, doar două hectare au fost cumpărate de străini.

 „Legat de terenuri, o spun cu mândrie, chiar cu patriotism. Nu că aș avea ceva cu investitorii. Dar ne mândrim că în comuna noastră, doar două hectare sunt cumpărate de cetățeni străini. Restul terenului este achiziționat de către locuitorii noștri. Trebuie să recunoaștem că acolo unde au avut acces străinii, străinii nu au venit singuri, fără să-i ajute cineva din primărie. Ori a fost cineva de la registrul agricol, ori cu altă funcție în cadrul primăriei… Bineînțeles că acea persoană a primit un comision pentru vânzările care s-au făcut. eu nu vreau să comentez cum s-au vândut terenurile și pe ce prețuri. Noi am încercat pe cât posibil, nu cu eforturi mici, cu împrumuturi, cu dobânzi pe care le-am plătit, să nu ajungă terenul la străini”, a spus Marinel Stredie, fost primar.

Cea mai mare fermă din zonă aparține familiei Stredie. Lucrează peste 2000 de hectare de teren și este cea mai mare fermă cu capital românesc din județul Botoșani.

„Familia Stredie administrează o fermă de aproximativ 2000 de hectare. Am beneficiat și de fonduri europene, ne-am dezvoltat, am construit un depozit pentru cereale, cu spațiu de depozitare de 6000 de tone”, a adăugat Marinel Stredie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.