Atât de beat că nu a văzut mașina parcată

0
47

La data de 29 iunie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Primăverii, din comuna Tudora a avut loc un accident rutier, soldat cu pagube materiale.

 

Echipajul de poliție dirijat la fața locului a stabilit identitatea conducătorului auto, în persoana unui bărbat de 48 de ani, din comuna Tudora, care, în timp ce efectua manevra de mers înapoi a intrat în coliziune cu un alt autoturism care era parcat pe marginea părții carosabile.

Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Mai mult decât atât, acesta figura în bazele de date cu restricții în ceea ce privește dreptul de a conduce autovehicule.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.