ALEGERI EUROPARLAMENTARE. Peste 360.000 de botoșăneni așteptați la cele 425 de secții de votare VIDEO

0
46

ALEGERI EUROPARLAMENTARE. Botoșănenii sunt așteptați astăzi să voteze la alegerile europarlamentare și la referendumul inițiat de președintele Klaus Iohannis.

Cei care doresc să voteze atât la referendum cât și la alegerile europarlamentare vor primi trei buletine de vot. Unul este pentru alegerile europarlamentare și două pentru referendum. Pe cele două buletine de la referendum, alegătorii vor găsi următoarele întrebări: „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?” și „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”.

În județul Botoșani au ajuns peste 1,1 milioane de buletine de vot care au fost împărțite la cele 425 de  secții de votare.

Transparență la alegerile europarlamentare și referendum

Orice persoană va putea urmări, în orice moment prezența la vot iar la puțin timp după ora 21.00 vor fi afișate rezultatele oficiale. Reprezentanții Direcției Județene de Statistică spun că la alegerile și referendumul de astăzi va fi mai multă transparență decât până acum iar procedura va fi mai simplă. Nu vor mai fi acele raportări la un anumit interval de timp al prezenței la vot ci totul se va afișa pe site-ul  Biroului Electoral Central. De asemenea, după încheierea procesului de votare, se vor număra  buletinele, iar informațiile vor fi transmise online astfel încât se vor ști mult mai repede rezultatele  acestor alegeri.

Potrivit președintelui Biroului Electoral Județean, procesul de numărare al voturilor din fiecare secție va fi înregistrat din momentul în care se deschid urnele și până se trimite procesul verbal.

Alegeri scumpe

Peste 3,6 milioane de lei se vor cheltui pentru organizarea alegerilor europarlamentare și a referendumului, în județul Botoșani. Cei mai mulți bani sunt alocați pentru plata personalului din secțiile de votare.

Pentru alegerile europarlamentare și referendum vor fi mobilizați 720 de polițiști,  jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri din județul Botoșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.