Adăpost de animale distrus într-un incendiu

0
33

O femeie din localitatea Hlipiceni a provocat un incendiu în propria gospodărie și a rămas fără adăpostul de animale.

Incidentul a fost provocat în această dimineață, când bătrâna a aprins focul în mijlocul adăpostului de animale. Flăcările s-au extins la un lambriu din pvc, apoi la podul și acoperișul construcției. Vecinii au văzut flăcările puțin înainte de ora 07.00 și au solicitat sprijin de la pompieri.

La fața locului s-au deplasat pompierii voluntari din comună, dar și un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu o autospecilă cu apă și spumă. La sosirea forțelor de intervenție, ardea acoperișul adăpostului de animale, existând pericolul de propagare a flăcărilor la casa aflată la aproximativ cinci metri distanță.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit opt pompieri militari și voluntari, mai puțin de jumătate de oră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.