A plecat din arestul la domiciliu și a încălcat un ordin de protecție. Bărbatul a ajuns în arest

0
72

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 42 de ani, din comuna Bălușeni.

Din cercetări, a reieșit faptul că la data de 20 martie, acesta, deși era plasat în arest la domiciliu, pentru faptul că a încălcat, de mai multe ori, ordinul de protecție, emis de Judecătoria Botoșani, conform căruia avea obligația de a nu se apropia de soția sa, acesta, ar fi părăsit locuința pentru a se deplasa la o unitate economică.

Ulterior, la data de 21 martie a.c., bărbatul ar fi pătruns fără drept în locuința soției sale și i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență, creându-i o stare de temere.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cerectările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de evadare, amenințare, violare de domiciliu și încălcarea ordinului de protecție.

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.