A agresat sexual trei femei! Una dintre ele are doar 15 ani

A agresat sexual trei femei! Una dintre ele are doar 15 ani
La data de 5 august 2021, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 37 de ani, din comuna Răchiți, cercetat sub aspectul comiterii a trei infracțiuni de agresiune sexuală.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că în perioada martie 2018- iulie 2021, ar fi agresat sexual trei femei cu vârstele de 39, 15 și 19 ani din municipiul Botoșani, constând în aceea că, în timp ce se aflau în spații publice, din municipiul Botoșani, le-ar fi pipăit, împotriva voinței acestora.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate pentru infracțiunile menționate mai sus, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.
Sursa: Realitatea de Botosani
Citește și:
- 10:24 - Ministrul Justiției, despre numirea șefilor parchetelor de către Nicușor Dan: „La capătul acestui drum nu sunt mize personale, nume sau orgolii”
- 09:53 - Cum va fi vremea de Paște? Prognoză specială de la meteorologul ANM Radu Ilea
- 09:34 - Membrii CNA, convocați de Mihail Neamțu în urma retragerii licenței Realitatea Plus
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News