Bazin didactic de înot construit la Dorohoi

0
95

În municipiul Dorohoi va fi construit un bazin didactic de înot, acesta fiind primul de acest gen din judeţ. Dacă în municipiul reşedinţă de judeţ primăria întârzie inaugurarea parcului Cornişa, botoşănenii neavând la dispoziţie un bazin civilizat cum au mare parte dintre judeţele din ţară, Compania Naţională de Investiţii a demarat procedura de licitaţie pentru stabilirea firmei constructoare.” Noi am făcut predarea de teren pe care se va realiza bazinul şi a fost pusă pe SICAP deja procedura licitaţiei. Aceasta va desemna doar constructorul ce se va ocupa de ridicarea obiectivului, fără a fi necesarea şi proiectarea care este una dinainte stabilită fiind adapatată doar la realitatea din teren.  Sunt şanse mari ca anul acesta să demareze lucrările iar în vara anului viitor acestea să fie finalizate, iar singura piedică ar putea fi contestaţiile la licitaţie.” a spus Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.  Potrivit edilului, bazinul va fi utilizat de copiii din Dorohoi, elevi ai instituţiilor de învăţământ prin diverse activităţi şcolare dar şi de cetăţenii oraşului.” Am văzut proiectul dar nu ştiu momentan dacă vor fi construite şi tribune pentru cei care vor să asiste la activităţile copiilor.” a încheiat edilul.  În schimb, bazinul va avea o lungime de 25 de metri şi o lăţime de 12,5 metri şi o adâncime cuprinsă între 120 centimetri şi 185 de centimetri, fiind divizat în cinci culoare de înot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.