Târg al locurilor de muncă organizat la Dângeni

0
98

Primăria comunei Dângeni organizează luni un târg al locurilor de muncă,  scopul acestuia fiind spijinirea celor care se află în căutarea unui loc de muncă dar şi a agenţilor economici care resimt din plina criza forţei de muncă. Evenimentul va avea loc începând cu ora 10.00 la căminul cultural din Dângeni, fiind aşteptaţi să participe atât locuitorii din localitate dar şi cei din comunele învecinate cum ar fi, Mihălăşeni, Hăneşti, Ungureni şi Truşeşti .” Sunt invitaţi agenţi economici din judeţ, avem deja câteva confirmări, cele mai multe locuri fiind disponibile în domeniul confecţiilor, al construcţiilor şi agricultură. Noi am mai primit asemenea cereri de la firme şi am ajuns la concluzia că trebuie să organizăm acest târg.. Va veni şi o firmă din Italia tot în domeniul construcţiilor care vrea să ia oameni pentru a munci în această ţară.” au spus reprezetanţii primăriei din Dângeni. Potrivit acestora la eveniment vor fi prezenţi şi reprezentanţi ai Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă .(AJOFM).” Aceştia vor prezenta şi facilităţile pe care le au atât angajatorii cât şi eventualii angajaţi la încheierea contractului de muncă. Sunt anumite sume de la stat pentru absolvenţi sau pentru cei care fac naveta de exemplu.” au mai spus cei de la primăria Dângeni.Aceştia consideră oportună organizarea acestui eveniment mai ales că toate părţile implicate vor avea ocazia să se pună la aceeaşi masă pentru a discuta condiţiile unei eventuale colaborări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.