Alexia, fata cu mâinile replantate, a urcat din nou pe scenă. VIDEO

0
82

Alexia, adolescenta de 15 ani din Botoșani, căreia i-au fost replantate brațele în urma unui accident rutier, a urcat iarăși pe scenă și a dansat alături de colegi la un festival din Botoşani.

Alexia Tudose a dansat alături de colegii de la Școala de Dans G-Power, în a doua zi a festivalului, pe scena de la Parcul Cornișa, din Botoşani. Din imagini se observă cum Alexia debordează de energie, semn că procesul de recuperare decurge foarte bine. 

Reamintim că, Alexia Tudose, în vârstă de 15 ani a fost grav rănită în luna decembrie a anului trecut în Paşcani, atunci când a avut ambele braţe amputate, după ce autocarul în care se afla alături de colegii ei de la ansamblul folcloric „Flori de măr” din Curteşti a derapat şi s-a răsturnat.

Întrebată cum se simte şi cum se desfășoară viaţa ei în prezent, Alexia a spus:

„Mă simt foarte bine. Încep să reiau activitățile pe care le făceam în trecut, chiar dacă momentan nu pot să le fac în totalitate. Faptul că în încep să îmi revin la normal încet-încet mă ajută foarte mult și psihic și fizic. Am început să merg la dans, să cânt prin casă cum făceam de obicei”, a spus Alexia. 

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.