Bărbat trimis în judecată pentru infracțiuni de furt, acces illegal la un sistem informatic și operațiuni financiare în mod fraudulos

0
56

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt, acces illegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că în luna martie 2022, un bărbat de 55 de ani, din orașul Ștefănești, în timp ce se afla pe o stradă, din municipiul Dorohoi, profitând de neatenția victimei, i-ar fi sustras portofelul, ce conținea 150 euro, 100 lei, 2 carduri bancare, documente de identitate,  precum și un bilețel pe care erau notate codurile PIN aferente celor două carduri.

 

Ulterior, acesta ar fi efectuat  mai multe tranzacții de retragere numerar din contul persoanei vătămate.

 

Dosarul a fost înaintat către unitatea de parchet competentă, cu propunere de trimitere în judecată a persoanei bănuită de comiterea faptelor.

 

Pentru a preveni să fiți prejudiciați prin astfel de infracțiuni, vă recomandăm să distrugeți plicul ce conține codul PIN primit de la bancă după ce l-ați memorat și să nu scrieți niciodată codul PIN pe spatele cardului sau pe bilețele, pe care să le păstrați lângă card.

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.