Sâmbătă, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au fost sesizați cu privire la faptul că pe drumul național, D.N. 29 D, în comuna Stăuceni, se află un TIR, care îngreunează circulația, fiind poziționat pe suprafața părții carosabile.
Echipajul care s-a deplasat la fața locului a identificat autovehiculul indicat de apelant, precum și pe conducătorul auto, un bărbat de 47 de ani, din Republica Moldova, care emana halenă alcoolică.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a precizat agent principal de poliție Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.
Sursa: Realitatea de Botosani