Mihai Ţurcanu, fostul director al DSVSA Botoşani, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

0
84

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului ȚURCANU MIHAI, la data faptelor director executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (D.S.V.S.A.) Botoșani, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
– abuz în serviciu (două fapte)
– abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau altul,
– delapidare,

în stare de libertate, a inculpaților:

ROȘU MĂDĂLINA-RALUCA, la data faptelor și în prezent director al Direcției Juridice din cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu,

Persoană fizică, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada octombrie – decembrie 2021 – prima parte a anului 2022, inculpatul Țurcanu Mihai, în calitatea menționată mai sus, ar fi intervenit în mod nelegal într-o procedură de achiziție publică desfășurată de instituție pentru atribuirea unui contract de furnizare produse cu specific sanitar – veterinar în valoare de 2.974.405 lei. Concret, acesta ar fi împiedicat plata banilor către societatea comercială care adjudecase inițial licitația și ar fi făcut demersuri cu intenția de a favoriza o altă societate comercială care participase la procedura de achiziție, dar a cărei ofertă fusese descalificată de către comisia de evaluare.
În contextul menționat mai sus, din cauză că s-au opus cerințelor inculpatului și au refuzat să favorizeze firma susținută de acesta, două dintre funcționarele instituției, implicate în procedura de licitație, ar fi fost supuse unei evaluări a performanțelor profesionale efectuată în mod abuziv în vederea eliberării din funcțiile publice (ocupate prin promovarea unor concursuri) și înlocuirea lor cu alți funcționari obedienți. Inculpata Roșu Mădălina-Raluca a fost cea care l-a „consiliat” pe directorul D.S.V.S.A. Botoșani pe parcursul derulării procedurii de evaluare profesională a celor două funcționare în ceea ce privește modalitatea de soluționare a contestațiilor formulate, a notelor pe care să le acorde, etc. în condițiile în care aceasta știa că procesul de evaluare astfel efectuat era contrar dispozițiilor legale.
În cursul lunii decembrie 2020, același inculpat, în calitate de director executiv, ar fi dispus plăți în valoare de 130.000 lei către firma omului de afaceri cercetat în prezenta cauză, în condițiile în care bunurile contractate nu erau livrate. Pentru a justifica plata, inculpatul ar fi încheiat un proces-verbal în care ar fi atestat în fals că produsele fuseseră livrate în totalitate, după care a semnat dispoziția de plată, fără drept, în locul reprezentantului compartimentului de specialitate din cadrul instituției.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (D.S.V.S.A.) Botoșani s-a constituit parte civilă cu suma de 130.000 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoșani cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.