60 de pietoni amendați într-o singură zi la Botoșani

0
43

Poliţiştii Serviciului Rutier au organizat ieri o acţiune pe linia prevenirii accidentelor rutiere produse pe fondul indisciplinei pietonale.

Cu ocazia acţiunii au fost aplicate 60 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 46 pentru abaterile comise de pietoni. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de peste 10.000 de lei.

ORDONANŢA DE URGENŢĂ 195/2002, prevede la articolul 72, următoarele reguli referitoare la pietoni:

  1. Pietonii sunt obligaţi să se deplaseze numai pe trotuar, iar in lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcţia lor de mers. Când şi acostamentul lipseşte, pietonii sunt obligaţi să circule cat mai aproape de marginea din partea stângă a parţii carosabile, in direcţia lor de mers.
  2. Pietonii au prioritate de trecere faţă de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajaţi in traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.
  3. Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate si semnalizate corespunzător, iar in lipsa acestora, in localităţi, pe la colţul străzii, numai după ce s-au asigurat ca o pot face fără pericol pentru ei si pentru ceilalţi participanţi la trafic.
  4. Pietonii surprinşi şi accidentaţi ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roşie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligaţii stabilite de normele rutiere poartă intreaga raspundere a accidentării lor, in condiţiile in care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia prin acel sector.
  5. Sunt asimilate pietonilor persoanele care conduc un scaun rulant de construcţie specială, cele care conduc vehicule destinate exclusiv tragerii sau împingerii cu mâna, precum si cele care se deplasează pe patine sau dispozitive cu role.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.