10 noi creșe moderne și eficiente din punct de vedere energetic vor putea intra în procedură de licitație publică

0
38

10 noi creșe moderne și eficiente din punct de vedere energetic vor putea intra în procedură de licitație publică, anunță Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.

Astfel, în Vișeu de Sus (jud. Maramureș) va fi construită o creșă mare, în Valea Mărului (jud. Galați) – o creșă medie, iar opt creșe mici vor fi finanțate în Bucecea (jud. Botoșani), Lumina (jud. Constanța), Tismana (jud. Gorj), Lupeni (jud. Hunedoara), Florești (jud. Prahova), Darabani (jud. Botoșani), Barcani (jud. Covasna) și Băilești (Dolj).

După primele 60 de creșe care au intrat în procedură de licitație publică și pentru care urmează să fie demarată construcția lor în municipii, acum vor putea fi construite 5 creșe în orașe, 4 în comune și încă o creșă în municipiul Băilești (Dolj), a subliniat ministrul dezvoltării.

”Întrucât necesarul de creșe este în continuare mare, iar educația timpurie este foarte importantă pentru dezvoltarea oricărui copil, așteptăm în continuare solicitările autorităților publice locale pentru construcția de noi creșe”, a reiterat ministrul Cseke Attila, care a precizat că informațiile necesare întocmirii cererilor de finanțare sunt disponibile pe pagina de internet a ministerului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.