VREMEA 21 AUGUST. VALUL DE CĂLDURĂ PERSISTĂ: CARE SUNT MAXIMELE ZILE ȘI UNDE SUNT AȘTEPTATE FURTUNI ȘI VIJELII

0
68

Astăzi, valul de caldură va persista, însă în vestul teritoriului, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, iar valorile termice vor fi ușor mai scăzute față de ziua precedentă. Va fi caniculă în aproape toată țară, iar temperaturile maxime se vor situa în general între 31 şi 37 de grade. După orele amiezii se vor semnala averse și descărcări electrice în Banat, Crișana și pe arii restrânse în Maramureș, Transilvania și în zona deluroasă a Olteniei și Munteniei.

În intervale scurte de timp, cantitãţile de apã vor fi de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…35 l/mp. În special în regiunile vestice, vântul se va intensifica în timpul ploilor, cu rafale în general de 50…70 km/h, vor fi vijelii şi condiţii pentru grindinã.

În București, valul de caldura va persista. Va fi canicula si disconfort termic ridicat, cu indice temperatura-umezeala (ITU) peste pragul critic de 80 de unitati. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab si moderat. Temperatura maxima se va situa în jurul a 36 de grade.

La munte, vremea va fi deosebit de calda. Vor fi înnorari, mai ales dupa-amiaza si seara, dar si ploi slabe de scurta durata. Vântul va avea intensificari în timpul ploilor.

La mare, vremea va fi calduroasa, iar disconfortul termic ridicat. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 si 32 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab si moderat, cu unele intensificãri dupa-amiaza. Temperatura apei marii va fi de 25…27 de grade. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.