Vietnamezii veniți la Flămânzi muncesc românește: „Stau toată ziua pe telefon…”

0
96

Compania Tehnic Asist a adus mai mulți muncitori din Vietnam pentru a executa lucrările pe care le are în județul Botoșani și în țară. La Flămânzi, Tehnic Asist se ocupă de extinderea rețelelor de apă și canalizare.

De aproape o lună, reprezentanții companiei Tehnic Asist au trimis la Flămânzi câțiva muncitori vietnamezi dar se pare că aceștia s-au adaptat repede la stilul de muncă românesc. Un localnic ne-a spus că aceștia nu sunt prea harnici. „Sunt niște puturoși. Stau toată ziua pe telefon și plimbă o lopată dintr-o parte în alta”, ne-a spus un localnic din Flămânzi.

Primarul orașului Flămânzi este nemulțumit și el de modul în care firma Tehnic Asist a executat  lucrările dar spune că nu poate face mare lucru deoarece nu este proiectul primăriei ci al Consiliului Județean și al operatorului de apă.

„Această lucrare se întinde deja pe trei-patru ani. Nu am nimic cu firma respectivă dar mi se pare o totală dezorganizare. Îmi cer scuze locuitorilor. Am predat amplasamente pe mai multe străzi în ideea de a finaliza cât mai repede lucrarea. Constructorul a venit și a spart, a montat țevile dar nu a mai refăcut la starea inițială. Toată lumea își varsă năduful pe primar dar nu putem face mare lucru pentru că nu este proiectul nostru. Nu le-am mai predat alte străzi până nu termină ce au început”, ne-a spus Dan Oloeriu, primarul orașului Flămânzi.

dav

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.