Val de CANICULĂ peste România. Temperaturi de foc, disconfort termic accentuat

0
77

Românii fac față cu greu, zilele acestea, unor temperaturi de foc. În plus, și disconfortul termic este ridicat, mai ales în sudul țării. Cei mai vulnerabili sunt bătrânii și cei care suferă de diferite afecțiuni. Cu toate acestea, exact aceste categorii s-au pus cel mai mult în pericol, pentru că au ieșit din case la prânz, când este cel mai riscant. Iar veștile de la meteorologi nu sunt deloc bune. Ei avertizează că va fi la fel de cald și în zilele următoare, iar medicii ne sfătuiesc să ne luăm toate măsurile de precauție. 

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ – COD GALBEN

Interval de valabilitate: 02 – 03 iulie
Fenomene vizate: caniculă şi disconfort termic
Zone afectate: conform textului şi hărţi

În  intervalul menţionat va fi caniculă în Oltenia, Muntenia, vestul Dobrogei şi în sudul și centrul Moldovei. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35…36 de grade şi izolat 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități, astfel că disconfortul termic va fi accentuat.

Indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități pe arii restrânse și în restul zonelor de câmpie și podiș. În sud-estul teritoriului vremea se va menţine caniculară și la finalul săptămânii.

Imagine

COD GALBEN
Interval de valabilitate: 03 iulie, ora 06:00 – 04 iulie, ora 10:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
Zone afectate: conform textului și hărții;

În intervalul menționat, în vestul, centrul, nordul țării și în zona de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.

Instabilitatea atmosferică se va menține accentuată și în următoarele zile îndeosebi în vestul, sud-vestul, centrul și nordul teritoriului. 

Instabilitatea atmosferică se va menține accentuată și în următoarele zile îndeosebi în vestul, sud-vestul, centrul și nordul teritoriului. 

 

Imagine

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.