Tânăr trimis în judecată pentru omor și alte patru infracțiuni

0
72

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului C.N.G., în vârstă de 23 de ani, cercetat pentru săvârşirea a cinci infracțiuni.

Este vorba de „omor”, „conducerea unui vehicul neînmatriculat”, „conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „părăsirea locului accidentului”.

Potrivit procurorilor, pe data de 2 februarie, inculpatul, fără a poseda permis de conducere, a condus pe raza localității Cătămărăşti-Vale un autoturism neînmatriculat în circulaţie şi purtând tăbliţe cu un număr de înmatriculare atribuit altui vehicul, împrejurare în care a surprins şi accidentat intenţionat victima A.C.M. Ulterior, a părăsit locul accidentului. Ca urmare a leziunilor suferite, victima a decedat în data de 13 februarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.