Omul-cheie din AUR, despre soarta clasei politice după sărbători

Dan Dungaciu
”Această putere n-a avut soluții nici până acum. Situația se va complica de aici înainte”
Analiză în exclusivitate la Realitatea PLUS a omului-cheie din principalul partid de opoziție din țara noastră. Dan Dungaciu, prim vicepreședintele AUR, a vorbit, într-un interviu acordat Ionelei Arcanu, despre soarta clasei politice în perioada următoare.
„Reacția lor a fost de funcționari, cum să spun, de provincie. N-au înțeles absolut nimic din nimic, nu discută cu nimeni despre nimic. Această putere n-a avut soluții nici până acum. Situația se va complica de aici înainte. Deci este evident că această soluție nu va avea putere nici pentru viitor.
Și din această perspectivă, ei știu foarte limpede că partidele de la putere n-au cum să crească, ele se vor diminua ca intensitate de vot. Ei știu foarte bine că, oricum, viitorul va fi al partidului AUR, preluând mandatul să facă guvernul.
Soluția pe care o au ei, cred, este că „cordonul sanitar” de la Bruxelles îi va salva, adică un caz de la guvern după care n-ai voie să faci coaliție cu suveraniștii. Totuși, ei nu știu nici ce o să facă mâine, darămite poimâine, peste jumătate de an, peste un an sau peste doi.
Iresponsabilitatea aceasta nu are ca și consecință decât traiul tot mai prost și mai greu de suportat al românilor. Cu cât lucrurile se vor schimba politic în România, adică alegerile vor deveni anticipate, se vor face mai devreme decât ar trebui să aibă loc, paradoxul paradoxurilor, va mai rămâne ceva și din partidele de mainstream care conduc astăzi România”, a declarat Dan Dungaciu.
Citește și:
- 11:19 - Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR): „INS confirmă eșecul guvernului Bolojan și motivele pentru care AUR a depus moțiune de cenzură”
- 10:57 - Sorin Grindeanu, atac dur după datele INS: „Te culci sănătos și te trezești mort”
- 08:02 - Mesaje complet diferite despre războiul din Ucraina: Trump vorbește despre pace, Zelenski se teme de o nouă ofensivă rusă
- 07:55 - Donald Trump sfidează China în conflictul cu Iranul: „Vom câștiga, pașnic sau nu”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News













