Trei licee din județul Botoșani vor primi finanțare de la Ministerul Agriculturii

liceu
Liceul Petru Rareș din Botoșani, Liceul Alexandru Vlahuță Șendriceni și Liceul Demostene Botez din Trușești vor primi finanțare de la Ministerul Agriculturii pentru dotarea bazei materiale.
Ministerul Agriculturii a preluat liceele tehnologice cu profil preponderent agricol. În total, s-au preluat 58 de licee din care trei sunt din județul Botoșani. Începând din luna septembrie, Liceul Petru Rareș din Botoșani, Liceul Alexandru Vlahuță Șendriceni și Liceul Demostene Botez din Trușești vor primi finanțare de la Ministerul Agriculturii pentru desfășurarea activității.În urma protocolului încheiat, Ministerul Agriculturii va asigura cheltuielile privind investițiile și materialele necesare în timp ce Ministerul Educației va suporta costurile de școlarizare.

„La nivel național s-au preluat 58 de licee cu profil preponderent agricol. La nivel județean, Ministerul Agriculturii a preluat trei licee. Sunt licee cu renume în domeniul agricol și performanțe județene și naționale. Șase reprezentanți ai Direcției Agricole vor fi în consiliile de administrație ale acestor licee. Noi preluăm doar partea de finanțare a investițiilor pentru domeniul agricol, achiziția de combine, tractoare, echipamente, înființarea de plantații pomicole, sere, solarii, întreținerea și reparația bunurilor existente. Ne dorim ca baza materială ce va fi pusă la dispoziția elevilor, să fie de ultimă generație. Sunt licee cu terenuri agricole, cu suprafețe, vom face loturi demonstrative”
, a spus Cristian Delibaș, directorul Direcției Agricole Botoșani.
Citește și:
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











