SEZONUL DE SCHI DIN POIANA BRAȘOV, APROAPE DE FINAL

SEZONUL DE SCHI DIN POIANA BRAȘOV, APROAPE DE FINAL
În jurul prânzului, în zonele însorite, consistența zăpezii se schimbă
Finalul sezonului de schi se apropie cu pași repezi în Poiana Brașov, dar momentan se schiază în condiții bune, temperaturile sunt încă negative și zăpada rezistă.
În jurul prânzului, în zonele însorite, consistența zăpezii se schimbă, devine grea și frânează înaintarea, așadar schiați cu mare grijă, scrie Radio România Brașov FM.
În parea superioară rămân impracticabile pârtiile Kanzel și Ruia, din cauza zăpezii insuficiente. Stratul măsoară aproximativ 30 de centimetri pe pârtiile deschise. În parte inferioară sunt închise Lupului și Subteleferic, iar pe Drumul Roșu sunt restricții.
Se coboară până în Poiană pe Sulinar și pe Drumul Roșu. Sunt deschise și cele două pârtii pentru începători: Bradul și Stadion. Stratul de zăpadă din partea inferioară este de aproximativ 25 de centimetri.
Funcționează majoritatea instalațiilor de transport pe cablu cu excepția telecabinei Kazel și a telescaunului Lupului. Schiați cu prudență și purtați întotdeauna echipament de protecție.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:25 - Noul Guvern de la Budapesta verifică banii trimiși maghiarilor din România! Se anunță audituri și anchete
- 20:35 - Lovitură pentru CFR Cluj! Edi Iordănescu a intrat pe lista Ucrainei pentru postul de selecționer
- 19:42 - Guvernul României, în așteptare! Discuțiile pentru premier încep după Summitul B9
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














