Sărbătoare 30 noiembrie - Una dintre cele mai mari sărbători pentru români

Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, este sărbătorit de Biserică în ziua de 30 noiembrie. Era frate al Sfântului Apostol Petru, amândoi fiii lui Iona, din Betsaida Galileei, cetate aflată pe malul lacului Ghenizaret.

Sfântul Andrei este primul dintre apostoli care L-a făcut cunoscut pe Hristos, spunând fratelui său Simon (Petru) că L-a aflat pe Mesia: "Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, și i-a zis: am găsit pe Mesia (care se tâlcuiește Hristos). Și l-a adus la Iisus". (Ioan 1, 41, 41)

Pentru aceasta Sfântului Andrei i se mai spune și Apostolul cel dintâi chemat al Domnului.

"Datori suntem noi creștinii a aduce slavă, cinste și închinăciune către toți sfinții (...). Dar mai ales Sfinților Apostoli, toată omenirea cea de sub soare le este datoare, în toată vremea și în toate zilele, ca și în tot ceasul, a le mulțumi, a-i slăvi, a-i lăuda și a săvârși pomenirea lor cu bucurie, cu osârdie și cu evlavie". (Viețile Sfinților)

Căci spune Sfântul Apostol Pavel cum a fost viața lor pe pământ: "În osteneli mai mult, în închisori mai mult, în bătăi peste măsură, la moarte adeseori. De la iudei, de cinci ori am luat patruzeci de lovituri de bici fără una. De trei ori am fost bătut cu vergi; o dată am fost bătut cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte și o zi am petrecut în largul mării. În călătorii adeseori, în primejdii de râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la păgâni; în primejdii în cetăți, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între frații cei mincinoși; În osteneală și în trudă, în privegheri adeseori, în foame și în sete, în posturi de multe ori, în frig și în lipsă de haine". (II Cor 11; 23-27)

"Și acestea pentru ce? Pentru ca să întoarcă pe oameni de la înșelăciune la adevăr și de la întunericul închinăciunii la idoli, la lumina cunoștinței de Dumnezeu. Astfel, au fost și ei ca și dascălul lor, Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, Care Și-a vărsat sângele Său pe Cruce pentru mântuirea noastră". (Viețile Sfinților)

Sfântul Andrei a fost la început ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul și de la acesta a aflat de întruparea Mântuitorului Hristos. Căci Sfântul Proroc și Înaintemergător Ioan L-a arătat pe Iisus, zicând: "Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii" (Ioan, 1, 29).

Atunci Sfântul Andrei, împreună cu un alt ucenic, s-a dus după Hristos: "Iar Iisus, întorcându-Se și văzându-i că merg după El, le-a zis: Ce căutați? Iar ei I-au zis: Rabi (care se tâlcuiește: Învățătorule), unde locuiești? El le-a zis: Veniți și veți vedea. Au mers deci și au văzut unde locuia; și au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea. Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan și veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru". (Ioan 1; 38-40)

Sfântul Apostol Andrei a urmat Mântuitorului, însoțindu-l pe drumurile Țării Sfinte, ca și ceilalți Sfinți Apostoli. În Ierusalim, Apostolul Andrei a cunoscut și a fost martor la toate patimile Mântuitorului Hristos, la răstignirea pe cruce și la Învierea Sa.

Misiunea de creștinare a neamurilor pe care a avut-o Sfântul Apostol a început după Înălțarea Domnului la cer și după Cincizecime, atunci Sfinții Apostoli au tras la sorți și au mers în toată lumea, pentru propovăduire.

Potrivit Tradiției Bisericii, acestui întâi chemat i-a căzut sortul să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia și Macedonia, cu ținuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre și Sciția (Dobrogea) și până în Crimeea.

Sfântul Apostol Andrei a avut un sfârșit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lângă Corint.
A fost răstignit din ordinul unui demnitar care îi spunea că din nebunie laudă Crucea, așa cum din îndrăzneală nu se teme de moarte.

Apostolul a răspuns atunci: "Nu din îndrăzneală, ci din credință nu mă tem de moarte. Căci moartea drepților este cinstită, iar a păcătoșilor este cumplită. Deci, eu voiesc ca să asculți taina Crucii, și cunoscând adevărul să crezi și, crezând, să-ți afli sufletul tău". (Viețile Sfinților)

Iar când acesta îl amenința să jertfească idolilor, Sfântul Apostol Andrei i-a spus: "Ascultă, fiule al pierzării, paiule gătit pentru focul cel veșnic, ascultă-mă pe mine sluga Domnului și apostolul lui Iisus Hristos, că până acum am vorbit cu tine cu blândețe vrând a te învăța sfânta credință, că doar după cum ai înțelegere, să cunoști adevărul lepădându-te de idoli, să te închini Dumnezeului Celui ce locuiește în ceruri. Dar de vreme ce tu petreci în întuneric și socotești că eu mă tem de chinurile tale, apoi gătește asupra mea chinuri de acelea ce știi tu că sunt mai grele, căci cu atât voi fi mai bine primit Împăratului meu cu cât mai grele chinuri voi răbda pentru El". (Viețile Sfinților)

Aflat pe cruce, Sfântul Apostol Andrei se ruga ca sufletul său să fie luat de Hristos și "o lumină mare din cer l-a strălucit ca un fulger, pe care toți o vedeau și de jur împrejur l-a strălucit pe el, încât nu era cu putință ochiului omenesc, celui de tină, a privi spre dânsa. Și a petrecut acea lumină cerească strălucindu-l ca la o jumătate de ceas; și când lumina a dispărut, atunci și Sfântul Apostol și-a dat sufletul său cel sfânt și împreună cu dânsa s-a dus ca să stea înaintea Domnului". (Viețile Sfinților)

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în ședința din mai 1995 ca ziua prăznuirii Sfântului Apostol Andrei să fie trecută în calendarul bisericesc cu cruce roșie, între sfinții mari ai Ortodoxiei.

În anul 1997, Sfântul Apostol Andrei a fost proclamat Ocrotitorul României. Ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare bisericească națională, ca urmare a Hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001, datorită evlaviei poporului drept-credincios față de Sfântul Apostol Andrei. De asemenea, Sfântul Apostol Andrei a fost ales drept ocrotitorul Catedralei Naționale - Catedrala Mântuirii Neamului.

* Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, mitropolit al Transilvaniei, s-a născut în Mișcolți (Miskolc), Ungaria, la 20 decembrie 1808/1 ianuarie 1809, într-o familie de macedo-români din Balcani.
Studiile gimnaziale le-a făcut la Miscolți și Pesta, pe cele superioare - filosofie și drept - la Universitatea din Pesta (1826-1829), iar pe cele de teologie - la Seminarul Ortodox din Vârșeț (din 1829).

După terminarea studiilor teologice, a intrat în mănăstirea sârbească "Hopovo", unde a fost tuns în monahism sub numele de Andrei (24 octombrie 1833); hirotonit ierodiacon (februarie 1834); ieromonah (29 iunie 1837).

În 1846, a fost numit vicar general al Episcopiei Ardealului, cu sediul la Sibiu; ales episcop în 1847. A fost numit arhiepiscop și mitropolit al reînființatei Mitropolii a Transilvaniei, în 1864, stabilindu-și reședința la Sibiu.

Mitropolia Transilvaniei, cu cele două eparhii sufragane, Arad și Caransebeș, a fost reînființată în 1864. După acest eveniment, Andrei Șaguna a convocat un sinod la Sibiu (1868), care a aprobat statutul organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania. Principiile fundamentale ale acestui statut, autonomia față de stat și sinodalitatea (participarea laicilor alături de clerici la conducerea bisericii), au stat la baza statutului de organizare al BOR din 1925 și a celui din 1948.

A fost primul președinte al "Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român" (ASTRA, 1861-1866). A întemeiat ziarul "Telegraful Român, gazetă politică industrială, comercială și literară", în anul 1853.

Îndrumător și sprijinitor al preoțimii și al credincioșilor, ctitor de biserici și școli; a fost ales membru de onoare al Societății Academice Române la 7 septembrie 1871.

A fost deosebit de activ pe plan politic, îndeplinind un rol de seamă în anii 1848-1849. A fost președinte al Marii Adunări Naționale românești de pe Câmpia Libertății de la Blaj din 3/15 mai 1848, delegat de Adunare să prezinte revendicările românești împăratului la Innsbruck, Olmiitz și Viena, apoi Guvernului din Pesta.

În anii următori, a prezentat în mai multe rânduri memorii către împărat, cu doleanțele națiunii române. După 1860 a fost membru în Senatul imperial din Viena, în perioada 1863-1865 a fost deputat în Dieta Transilvaniei, copreședinte al Conferinței naționale-politice a românilor de la Sibiu (1861) și al Congresului național al românilor de la Alba lulia (1863).

După crearea statului dualist austro-ungar (1867), a fost mentorul direcției "activismului" în viața politică a românilor transilvăneni, îndrumător și sprijinitor al preoțimii și al credincioșilor.

Mitropolitul Andrei Șaguna a trecut la cele veșnice la 16/28 iunie 1873, fiind îngropat lângă biserica mare din Rășinari.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea mitropoliților Transilvaniei Andrei Șaguna (30 noiembrie) și Simion Ștefan (24 aprilie) în 21 iulie 2011. (surse: vol. "Viețile Sfinților"; "Dicționarul Teologilor Români", 1996)