Actualitate· 2 min citire

Revizuirea sentinței cerută de un violator

Realitatea de Botosani
Scris de Realitatea de Botosani Publicat: 8 aug. 2018, 14:09

Un bărbat condamnat la închisoare cu executare, după ce a abuzat sexual o copilă în vârstă de șapte ani, a cerut revizuirea sentinței. Este vorba de Ioan H, în vârstă de 62 de ani, din comuna Coșula, care a fost condamnat la șapte ani și șase luni de pușcărie pentru viol în formă continuată. Arestat preventiv în toamna lui 2015 și încarcerat după pronunțarea sentinței, bărbatul speră să obțină o micșorare a pedepsei. Pentru a reuși acest lucru, el ar trebui să aducă însă noi probe în apărare, probe care nu au fost administrate în timpul procesului inițial. Cererea a fost înaintată Tribunalului Botoșani, cazul urmând să fie reanalizat luna aceasta, pe 21 august. Grozăvia a ieșit la iveală în vara lui 2015, când o femeie din sat a mers la poliție și a denunțat totul. Inițial, polițiștii l-au reținut doar pe Ioan H., bănuit că ar fi profitat de fetiță, dar ulterior, după extinderea cercetărilor, anchetatorii au aflat că totul s-ar fi întâmplat cu acceptul tacit al mamei și al mătușii copilei, agresiunile sexuale începând din august 2014. Pentru a face rost de mâncare, mătușa fetei, Felicia A., a ajuns să întrețină raporturi sexuale cu Ioan H., primind în schimb alimente. Într-una din zile, bărbatul i-ar fi cerut să-i aducă și o altă femeie, însă, pentru a nu se face de râs prin sat, aceasta a discutat cu nepoata. Fetița, care avea pe atunci doar 7 ani, a fost dusă la locuința sexagenarului și dată pe mâinile acestuia. Determinată să întrețină raporturi sexuale orale, fata a ajuns să fie dusă de două ori pe săptămână la locuința lui Ioan H, primind în schimb bomboane, mâncare sau câte un suc. La un moment dat, Felicia i-a povestit și mamei fetei despre înțelegerea cu bărbatul, asigurând-o că micuța nu va fi agresată, iar femeia a acceptat situația. Așa se face că din vara lui 2014 și până ce a fost sesizată Poliția, micuța a fost agresată sexual de 95 de ori.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate