O femeie în vârstă de 65 de ani și-a pierdut viața în urma unui incendiu care a izbucnit, în noaptea de luni spre marți, într-o casă din localitatea Puțureni, comuna Coțușca, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.
Potrivit acestora, flăcările au fost observate de vecini, însă incendiul a fost anunțat cu întârziere.
"Când au ajuns pompierii, locuința ardea în totalitate. Întrucât existau informații că proprietara ar putea să fie în interior, echipajele au început imediat căutarea acesteia, concomitent cu acțiunea de stingere a incendiului. Din păcate, femeia a fost găsită decedată într-una dintre încăperi", precizează oficialii ISU Botoșani.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Coțușca și Stației de Pompieri Săveni, cu două autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Coțușca.
Incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată lângă materiale combustibile. AGERPRES