Modernizarea drumului Botoșani - Ștefănești se amână pentru 2020

drum botosani stefanesti1
Ministrul Transporturilor promite că anul acesta se va organiza licitația iar din 2020 vor începe lucrările de modernizare a drumului Botoșani - Ștefănești.
Răzvan Cuc a declarat că a semnat hotărârea privind indicatorii tehnico- economici și urmează să se emită o hotărâre de guvern. Ulterior, se va organiza o licitație pentru desemnarea firmei care va face proiectarea și execuția.

„Am semnat hotărârea de guvern pentru indicatorii tehnico-economici. În două-trei săptămâni o vom vedea intrată în guvern. Vom lansa proiectarea și execuția într-un termen cât mai scurt. Proiectul este luat în calcul, așteptăm procedura administrativă și vom lansa proiectarea și execuția pentru acest tronson de drum național”Ministrul Transporturilor spune că prioritar rămâne drumul Botoșani - Tg. Frumos care a fost scos din nou la licitație. Problema este nici la acest drum nu vor începe lucrările în 2019.„Prioritatea zero este drumul Botoșani – Tg. Frumos unde nu voi face rabat și nu vă mai interesa absolut nimic din partea comisiei, dacă nu se va aplica cu celeritate acestui proiect de investiții și care a fost promis. L-am promis în 2017 și mă țin de cuvânt”, a mai afirmat ministrul Transporturilor.
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News










