Aproximativ 1000 de elevi din oraşul Săveni vor învăţa într-o unitate de învăţământ modernizată. Potrivit reprezentanţilor primăriei, zilele trecute, a fost publicată pe SICAP, procedura de achiziție pentru "Reabilitare, modernizare, extindere şi dotare, Liceul Teoretic "Mihai Ciucă" - Orașul Săveni", proiectare și execuție. “ Sper ca anul acesta să înceapă lucrările, dacă nu vor fi contestaţii. Contractul se va încheia pe trei ani dar nu se vor întinde lucrările chiar atât, aşa este procedura, sperăm să nu dureze mai mult de un an jumătate până la finalizarea lucrărilor. Încercăm să nu dăm peste cap programul educaţional, liceul are trei corpuri şi vom căuta soluţii să se înveţe şi dimineaţă şi după amiază.” a spus Relu Târzioru, primarul oraşului Săveni. Potrivit acestuia valoarea investiţiei totale va fi de aproximativ 3,6 milioane euro, bani asiguraţi prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală iar liceul va asigura, pe lângă procesul educațional şi cazarea, masa, spaţii multifuncționale pentru activități diverse, studiu, recreație, timp liber, pentru sute de copii. De asemenea, se va crea un spatiu pentru prepararea și servirea mesei, realizat conform normelor în vigoare, precum și existenta unui spatiu multifuncţional, bibliotecă, amfiteatru, spaţii pentru activităti recreative şi sportive.” Investiţia este necesară deoarece Săveniul este ca o pâlnie, are în zonă sunt aproximativ 60.000 de locuitori, este un prin contact cu civilizaţia de aici până la municipiul Botoşani şi trebuie ca oamenii să aibă toate condiţiile.” a mai spus primarul.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:00 - Radu Miruță, după incidentele cu drone: „Militarii fac minuni cu ceea ce au la dispoziție”
- 20:57 - Nicușor Dan clarifică întârzierea raportului privind anularea alegerilor: „N-o să vă dau un termen”
- 20:05 - Ninel Peia: Lecția dronei din Marea Neagră! Avem nevoie de un sistem integrat de apărare asimetrică a Dobrogei și Mării Negre (SIAAD-MN).
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














