Klaus Iohannis, la reuniunea Consiliului European - Președintele va ridica subiectul aderării la Schengen

Klaus Iohannis, la reuniunea Consiliului European - Președintele va ridica subiectul aderării la Schengen
O altă temă de discuţii o reprezintă progresele realizate în domeniul energiei
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, miercuri, la Bruxelles, la Summitul Uniunea Europeană – Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN). În continuare, Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa joi, la reuniunea Consiliului European, care se va desfăşura la Bruxelles, unde va ridica şi subiectul aderării României la spaţiul Schengen, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Reuniunea marchează 45 de ani de dialog între Uniunea Europeană şi ASEAN şi este primul Summit UE – ASEAN la care participă, alături de reprezentanţii instituţiilor europene, şi cei 27 de lideri ai Uniunii Europene, marcând astfel o premieră istorică, precizează Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.
Reuniunea va oferi liderilor UE şi ASEAN oportunitatea de a aborda problemele regionale şi globale de actualitate, inclusiv provocările legate de securitate, precum şi de a identifica, la nivel concret, proiecte de interes comun în domenii precum comerţ, schimbări climatice, biodiversitate, conectivitate, agendă digitală şi securitate alimentară.
În continuare, Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa joi, 15 decembrie 2022, la reuniunea Consiliului European, care se va desfăşura la Bruxelles.
Agenda reuniunii Consiliului European va include o discuţie privind războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, atât din perspectiva menţinerii şi consolidării sprijinului european pentru Ucraina pe toate palierele, cât şi din perspectiva angajării răspunderii Federaţiei Ruse.
Un aspect important pe agendă vizează coordonarea sprijinului acordat Ucrainei ca urmare a atacurilor repetate asupra infrastructurii critice şi energetice care au lăsat milioane de civili fără electricitate, căldură sau apă curentă şi care solicită un răspuns rapid, inclusiv din punct de vedere umanitar.
Continuarea sprijinului pentru Republica Moldova, grav afectată de situaţia actuală, va fi, de asemenea, abordată, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Liderii europeni vor analiza, totodată, stadiul demersurilor realizate în domeniul securităţii şi apărării, în vederea consolidării capacităţilor europene în acest domeniu.
O altă temă de discuţii o reprezintă progresele realizate în domeniul energiei, în direcţia trasată de Concluziile Consiliului European din luna octombrie a acestui an, precum şi modalităţile de consolidare a rezilienţei economiilor europene.
Pe agenda Consiliului European figurează, de asemenea, o dezbatere strategică privind Vecinătatea Sudică a Uniunii Europene, precum şi o discuţie privind rezultatele Summitului UE - Balcanii de Vest de la Tirana şi cooperarea cu statele din această regiune, inclusiv pe dimensiunea migraţiei. Liderii europeni vor purta şi o discuţie strategică privind relaţiile Uniunii Europene cu Statele Unite ale Americii, cu accent pe securitate şi cooperarea economică.
În cadrul reuniunii Consiliului European, Preşedintele Klaus Iohannis va ridica şi subiectul aderării României la spaţiul Schengen.
Citește și:
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











