Totodată, această sărbătoare vine după două sezoane în care reprezentanții breslei noastre au fost greu încercați de furia naturii. Pentru aducere aminte, menționăm doar că iarna trecută ne-am luptat cu nămeții și cu avertizările Cod roșu sau portocaliu de ninsori până în luna aprilie, iar Cireșar și Cuptor nu ne-au adus vreme frumoasă și propice lucrărilor sau vreun scurt și binemeritat repaos, ci ploi torențiale, cu aluviuni, poduri distruse și sectoare întregi de drum calamitate.
„Nu ne stă însă în fire să ne plângem și nu am făcut-o niciodată. Dimpotrivă, am fost prezenți zi și noapte atât la activitatea de deszăpezire, cât și la degajarea drumurilor de noroi, pietre și resturi arboricole, într-un efort uman și organizatoric pe care numai cei care au fost mobilizați în serviciul de permanență al DRDP îl pot simți. Aceasta chiar dacă meritele noastre, ale drumarilor și podarilor, nu sunt întotdeauna recunoscute”
, a completat Ovidiu Mugurel Laicu.Nu putem încheia acest mesaj fără a face trimitere la unii dintre foștii noștri colegi care în acest an fie s-au pensionat, fie au ales calea mediului privat, lăsând un gol adânc și din ce în ce mai greu de acoperit în cadrul birourilor și departamentelor DRDP Iași. Suntem totuși încrezători că noile generații de absolvenți ieșite de pe băncile Politehnicii ieșene vor îmbrățișa și vor duce mai departe cu cinste și cu mândrie meseria de drumar. Iar stagiile de practică organizate anual pe șantierele deschise de drumarii Moldovei ne dau motive întemeiate de speranță.De Ziua Drumarului, DRDP Iași vă dorește să aveți parte de drumuri bune și fără evenimente, să aveți puterea de a privi cu optimism spre orice destinație pașii sau inima vă vor purta. Să avem cu toții parte de o adevărată „schimbare la față” a infrastructurii rutiere, oglinda care nu reflectă întotdeauna în tonurile cele mai optimiste breasla noastră, a drumarilor. Să primim, așadar, această zi nu doar ca o sărbătoare a uneia dintre cele mai expuse și încercate profesii din România, dar și ca pe o sărbătoare a sufletului...