ELEVII ROMÂNI IMPRESIONEAZĂ DIN NOU LA COMPETIŢII INTERNAŢIONALE

ELEVII ROMÂNI IMPRESIONEAZĂ DIN NOU LA COMPETIŢII INTERNAŢIONALE
O echipă din Timişoara a câştigat trei medalii la Campionatul Mondial de Robotică
Elevii români impresionează din nou la competiţii internaţionale - o echipă din Timişoara a câştigat trei medalii la Campionatul Mondial de Robotică, desfăşurat în Statele Unite. A obţinut locul al treilea în marea finală şi primul și al doilea loc în cadrul unor secţiuni tehnice. Membrii echipei au fost premiaţi, luni, împreună cu profesorii şi mentorii lor, de Universitatea de Vest din Timişoara.
Coordonatoarea echipei, profesoara Nuşa Cojocaru: ”Suntem deosebit de fericiți că am ajuns să ocupăm această poziție în clasamentul mondial și este cumva o încununare a muncii tuturor generațiilor timp de opt ani de zile. În această echipă de robotică ai posibilitatea nu doar să-ţi însușești cunoștințe tehnice, ci ai posibilitatea să te dezvolți și să te formezi și să te pregătești pentru viață. Îți formezi și abilități de public speaking, să poți să fii un tânăr bine pregătit pentru ce te așteaptă în viitor. Că am văzut că în ultima vreme există această deschidere spre robotică, este posibil să existe și materie opțională poate de robotică în anii care urmează, pentru că România a ajuns să își câștige un renume la nivel mondial.”
O altă echipă de români s-a clasat pe locul întâi, cu patru medalii de aur şi două argint, la Olimpiada Balcanică de Matematică. Aceasta are loc la Sarajevo, în Bosnia şi Herţegovina, a anunţat aseară Ministerul Educaţiei şi Cercetării. În clasamentul pe ţări, România a ocupat locul I
Citește și:
- 21:32 - Președintele Nicușor Dan participă la reuniunea Consiliului European: energia, prioritate pentru România
- 20:42 - Line-up spectaculos la Electric Castle: peste 200 de artiști, cu The Cure și Twenty One Pilots în prim-plan
- 19:29 - Estonia, singurul aliat NATO dispus să îl ajute pe Trump în Strâmtoarea Ormuz
- 18:57 - Internauții îl fac praf pe Sebastian Ghiță: fugarul a devenit viral după ce i-au compus o melodie ironică
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











