Advertising
Botoşăneni amendaţi pentru deşeuri aruncate la întâmplare
10 aug. 2018, 22:00
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului și Serviciul Ordine publică au continuat să acționeze pentru depistarea persoanelor care abandonează deșeuri pe domeniul public. Astfel, în zilele de 8 şi 9 august, poliţiştii locali au depistat șase persoane care abandonau deşeuri menajere în alte locuri decât cele special amenajate. În conformitate cu prevederile hotărârii Consiliului Municipal privind stabilirea unor norme de gospodărire, înfrumuseţare, păstrare a ordinii şi curăţeniei în municipiul Botoşani, astfel de fapte se sancționează cu amendă cuprinsă între 400 şi 1000 lei. Poliţiştii locali au dat şase amenzi în cuantum total de 1200 lei. Acțiunile au avut loc pe Aleea Crizantemelor şi străzile Vârnav şi Prieteniei. Potrivit reglementărilor aprobate de deliberativul local, este interzisă aruncarea sau abandonarea deșeurilor de orice fel pe domeniul public. Cetățenii, asociațiile de proprietari şi persoanele juridice au obligați de a înteţine curățenia locuințelor, a anexelor gospodărești, a curților și împrejmuirilor acestora, fiind interzisă depozitarea pe spațiile comune a deşeurilor, sau a altor materiale. Este obligatorie menţinerea curăţeniei pe trotuare, zonele verzi, locurile de parcare rezervate, în jurul garajelor şi în zona unde se află containere pentru deşeuri.
„Poliția Locală Botoșani va continua acțiunile pentru depistarea celor care aruncă deșeuri pe domeniul public și face apel la pe această cale, la cetăţenii care observa astfel de atitudini, să sesizeze Poliţia Locală la numărul de telefon la telefon 0231/513100”, se arată într-un comunicat de presă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:00 - Radu Miruță, după incidentele cu drone: „Militarii fac minuni cu ceea ce au la dispoziție”
- 20:57 - Nicușor Dan clarifică întârzierea raportului privind anularea alegerilor: „N-o să vă dau un termen”
- 20:05 - Ninel Peia: Lecția dronei din Marea Neagră! Avem nevoie de un sistem integrat de apărare asimetrică a Dobrogei și Mării Negre (SIAAD-MN).
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














