Ajutor de la Guvern pentru o familie rămasă fără casă
18 iul. 2018, 12:00
Actualizat: 18 iul. 2018, 12:00
Articol scris de Scris de Realitatea de Botosani
O familie din Călăraşi a cărei casă a ars într-un incendiu acum două luni, a primit ieri un ajutor de 7000 lei din partea Guvernului. Banii au fost alocaţi pentru a finaliza construcţia unui nou imobil, lucrările demarând la o lună după producerea tragediei. Ajutorul de urgenţă a fost acordat în urma unei anchete sociale efectuată de către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani.Astfel, în urma apelului părintelui din localitate pe o reţea de socializare, mai mulţi oameni printre care şi parlamentari botoşăneni au strâns fondurile necesare pentru a ajuta familia greu încercată. Astfel,două camioane pline cu materiale de construcţii, alimente şi alte ajutoare au fost descărcate în luna iunie în curtea lui Florin Apăvăloaie, pentru reconstrucţia unui nou cămin.? Incendiul, care le-a distrus în totalitate locuinţa a avut loc pe 7 mai astfel încât cei 4 membri ai familiei, soţii şi cei doi copii din care unul cu handicap, râmânând pe drumuri, doar cu hainele de pe ei, locuind pe la rude în toată această perioadă. În urmă cu trei săptămâni femeia a mai dat naştere unui copil. Familia trăieşte doar din banii pe care bărbatul îi obţine din activitatea pe care o prestează, acesta fiind angajat să pască vacile comunității.
Citește și:
- 11:04 - Paștele supraviețuirii: Masa de sărbătoare, un lux de neatins pentru mulți pensionari VIDEO
- 11:00 - Cum poți știi dacă ouăle sunt bune. Testul prin care îți dai seama dacă poți să le consumi
- 10:51 - Ministrul Justiţiei, despre numirile procurorilor-șefi: Nu am cunoştinţă despre niciun fel de blat, de nicio înţelegere politică
- 10:37 - Românii petrec Paștele la Televiziunea Poporului!
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











