Sindicatele din învățământ pregătesc o inițiativă legislativă împotriva violenței în școli

0
76

Sindicatele din învățământ vor să depună în Parlament o inițiativă legislativă care să descurajeze violența în școli. Propunerea vine pe fondul unor incidente grave petrecute recent în școli care au implicat agresarea fizică sau umilirea unor cadre didactice.

Sindicatele din educație vor să depună săptămâna viitoare în Parlament o inițiativă legislativă care să descurajeze actele de violență în școli.

Vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, George Purcaru, a declarat pentru Radio România Actualități că o inițiativă similară a fost votată în 2018 de Camera Deputaților, însă actul normativ a fost respins apoi în Senat, ca for decizional.

„Vom redepune acest proiect de lege, care prevede înăsprirea pedepselor când vine vorba despre agresiunile fizice și verbale la adresa cadrelor didactice și a lucrătorilor în învățământ.

Considerăm că prin acest proiect de lege se vor diminua foarte mult, dacă nu stopa, aceste abuzuri din spațiul școlar. Avem proiect al legii educației în care nu se prevede sub nicio formă un articol de lege care să aducă siguranța în școlile noastre.

O astfel de lege pe care noi o propunem ar descuraja foarte mult comportamente violente de ambele părți, și de partea cadrelor didactice, și de partea elevilor, dacă există astfel de lucruri. Pentru elevii care comit astfel de agresiuni la momentul acesta pârghia pe care o avem este scăderea notei la purtare, lucru care se pare că este total insuficient”, a afirmat liderul de sindicat.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.