SIMION NU ÎȘI VA DA DEMISIA DIN FRUNTEA AUR DACĂ NU AJUNGE ÎN TURUL 2 AL PREZIDENȚIALELOR: SĂ BATEM PALMA CU PSD, ĂSTA AR FI CATACLISMUL

0
46

George Simion nu vrea să facă niciun pas în spate dacă nu va intra în turul al doilea al alegerilor prezidențiale! Liderul AUR spune că se va retrage de la șefia formațiunii doar dacă se va organiza un congres de partid prin care să i se ceară asta. De asemenea, Simion nu crede că ar fi atât de rău pentru AUR ca el să nu intre în turul al doilea. Un adevărat cataclism pentru care i-ar fi rușine ar fi să bată palma cu PSD, transmite Simion. 

„Este opțiunea colegilor mei, eu n-am de ce să mă dau în spate, să plec. Eu sunt luptător. 

Dacă va fi o majoritate a colegilor mei care decid asta într-un congres, este opțiunea lor. Suntem un partid democratic. 

Eu am pornit un partid de la zero. Care să fie cataclismul? Că voi fi pe locul 3? E și vina mea, cât și a colegilor, da nu e un cataclism ăsta. 

Să batem palma cu PSD, ăsta ar fi cataclismul și de asta mi-ar fi rușine. 

Exclus vreodată să-și închipuie unii și alții să-mi dau demisia. Nu, sunt foarte împăcat cu mine și am credința că pot să îl bat pe Marcel Ciolacu”, a declarat liderul AUR.

Sursa: Realitatea din AUR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.