Senatul a VOTAT noua LEGE A CARANTINEI. Proiectul a suferit schimbări în proporţie de 90%

0
74

Comisia juridică a Senatului a votat joi seara, în unanimitate, raportul proiectului de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic. Ulterior, proiectul a fost adoptat în plen de senatori. Potrivit documentului, izolarea poate fi dispusă pe durată limitată, în mod nediscriminatoriu şi proporţional cu situaţia de fapt care o determină.

Izolarea pentru un pacient bolnav minor se dispune într-o primă fază la domiciliul aparţinătorului sau într-o locaţie declarată de acesta, au mai decis senatorii jurişti. „În ceea ce priveşte izolarea minorului într-o unitate sanitară sau într-o locaţie alternativă, aceasta se instituie potrivit reglementărilor legale în vigoare. Aparţinătorul minorului, întrucât trebuie să stea cu el, este supus măsurii carantinei, în temeiul prezentei legi, dacă măsura izolării nu i se aplică”, a precizat vicepreşedinta comisiei, senatoarea PNL Iuliana Scântei, la lucrările comisiei.

Totodată, Ministerul Sănătăţii va fi obligat să creeze un corp al voluntarilor pentru situaţii de urgenţă la care statul să poată apela când e nevoie.

„Membrii comisiei au finalizat, centralizat, corectat, actualizat toate articolele, amendamentele din cuprinsul acestui raport.

Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a declarat joi seara că a fost finalizat raportul Comisiei juridice asupra legii cunoscută drept legea carantinei.

 ”După un maraton de dezbateri, am reuşit în urmă cu puţin timp să finalizăm raportul Comisiei juridice asupra legii cunoscută pentru public drept legea carantinei. Faţă de forma proiectului trimisă în Parlament, proiectul a suferit schimbări în proporţie de 90%. Guvernul a trimis către Parlament un proiect extrem de şubred. Am reparat în Comisia juridică acele nedreptăţi, oferind în acelaşi timp autorităţilor pârghiile pentru a fi eficienţi împotriva epidemiei. Am eliminat acea posibilitate ca statul să confişte bunuri, sub motiv de pandemie”, a declarat, joi seară, Robert Cazanciuc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.