Ședință decisivă la PSD: Măsuri pentru CRIZA energetică – Cum va rezolva coaliția scandalul facturilor URIAȘE

0
69

Ședință crucială la PSD. Social-democrații discută despre propunerile pentru rezolvarea crizei în energie, cu care vor merge la întâlnirea Coaliției de diseară. PSD vrea vouchere de energie pentru consumatorii vulnerabili sau proceduri mai simple de plată a compensațiilor pentru furnizorii de energie. Pe de altă parte, liberalii au o viziune ușor diferită.

 

La ora 10.00 începe ședința PSD. În cadrul întâlnirii se vor discuta măsurile propuse de social-democrați în criza energetică.

Cei de la PSD sunt nemulțumiți de modul în care a fost făcută legea plafonării și compensării de către PNL. Aceste lucruri vor fi discutate într-o şedinţă a coaliţiei în care se vor stabili măsurile pe care Guvernul Ciucă le va lua în scandalul legat de preţurile la energie electrică şi gaze.

 

Liderul PSD spune că are o soluţie simplă, reducerea TVA atât la energie, cât şi la gaze naturale, de la 1 februarie.

„Nu e timp să ne certăm în acest moment, nu e timp de conflicte politice, vrem să venim cu soluţii şi cred că aceste discuţii la televizor şubrezesc această coaliţie şi implicit Guvernul României. Am pregătit un document cu toate măsurile adoptate de toate statele europene în faţa valului de scumpiri, nu numai în România există această criză. În România ne dăm prea mult cu părerea şi venim cu soluţii prea puţine. Există soluţii de sprijin, doar dacă nu vrei să le iei nu le pui în aplicare. Cea mai simplă e reducerea TVA atât la energie, cât şi la gaze. Insistăm că această măsură să vină de la 1 februarie, nu de la 1 aprilie. Nu sunt afectaţi doar consumatorii casnici, ci întreagă industrie. Miniştrii PSD lucrează la un document coerent, vor propune un mix de măsuri cu aplicare simplă şi rapidă, înglobează şi ceea ce Ciucă a anunţat”, a declarat Marcel Ciolacu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.