ŞEDINŢĂ DE GUVERN MIERCURI – PROIECT DE ORDONANŢĂ PRIVIND PRIMA DE CARIERĂ DIDACTICĂ, PE AGENDĂ

0
86

Prima de carieră didactică şi cea de carieră profesională, acordate într-o singură tranşă, respectiv în luna octombrie 2023, vor putea fi utilizate până în luna octombrie 2024 inclusiv, potrivit unui proiect de ordonanţă care urmează să fie adoptat, miercuri, în şedinţa de Guvern.

Astfel va fi adoptat proiectul de ordonanţă pentru modificarea OUG nr. 58/2023 privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, precum şi unei prime de carieră profesională pentru personalul administrativ din învăţământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile.

„Necesitatea adoptării proiectului de act normativ este dată de imposibilitatea respectării prevederilor existente şi atingerea obiectivului propus precum şi pentru evitarea eventualelor consecinţe negative asupra personalului din sistemul de învăţământ de stat. Astfel, conform celor mai recente rapoarte de utilizare a sumelor aferente primelor mai sus menţionate, s-a constatat că acestea nu au fost utilizate în integralitate, motiv pentru care se impune prelungirea termenului de utilizare a măsurilor de susţinere a activităţii didactice şi profesionale pentru a asigura echitate pentru toţi beneficiarii finali, indiferent de circumstanţele individuale care au putut afecta utilizarea primelor în termenul stabilit iniţial”, conform notei de fundamentare a proiectului.

Executivul va aproba şi un proiect de ordonanţă privind autorizarea operatorilor economici din domeniul feroviar, al transportului cu metroul, metroul uşor, monorai şi al transportului urban, suburban şi regional pe şine, pe linii ferate industriale şi pe căile ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic.

„Adoptarea acestui act normativ constituie o necesitate obiectivă în ceea ce priveşte evaluarea şi comportarea, în exploatare, a modului de realizare a produselor, serviciilor şi proceselor din domeniile feroviar, transport cu metroul, metroul uşor, monorai şi transport urban, suburban şi regional pe şine, pe linii ferate industriale şi pe căile ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic, prin intermediul Autorităţii Feroviare Române – AFER, denumită în continuare AFER, prin care se asigură respectarea cerinţelor tehnice pentru produsele şi serviciile furnizate şi/sau utilizate în aceste domenii. O altă schimbare care apare este dată de necesitatea punerii în concordanţă a cerinţelor de calitate care sunt impuse de asigurarea, inclusiv pentru laboratoare dar şi pentru standurile, dispozitivele şi echipamentele speciale de încercări şi verificări utilizate, a cerinţelor standardelor de referinţă în domeniu „, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Vor fi aprobaţi, prin hotărâre, indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Reabilitarea liniei de cale ferată Paşcani-Dărmăneşti”, lucrare de utilitate publică de interes naţional, cu valoare totală a investiţiei de „6.423.062.000 de lei”.

Guvernul va aproba şi un proiect de hotărâre, privind privind alocarea unor sume din Fondul de rezerva bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

„Se aprobă suplimentarea bugetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe anul 2024 cu suma de 31.715 mii lei, reprezentând credite de angajament şi credite bugetare, la capitolul 61.01 „Ordine publică şi Siguranţă naţională”, Titlul 10 „Cheltuieli de personal”, cu suma de 19.377 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru plata drepturilor cuvenite personalului desemnat în birourile electorale, Titlul 20 „Bunuri şi servicii” cu suma de 6.727 mii lei (…) pentru plata chiriei spaţiului unde îşi desfăşoară temporar activitatea personalul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru serviciile de preluare, prezentare, prelucrare şi expediere a actelor de procedură, precum şi servicii interne şi internaţionale din sfera serviciului poştal universal şi servicii de coletărie pentru ÎCJJ , pentru extinderea implementării Platformei software integrate pentru managementul economico – financiar şi administrativ la ÎCJJ, precum şi Titlul 59 „Alte cheltuieli”, cu suma de 5.611 mii lei (…) pentru plata contribuţiei la Fondul special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap”, conform notei de fundamentare a proiectului.

Pe agenda şedinţei de Executiv figurează şi un proiect de hotărâre privind aprobarea desfiinţării Stadionului „Dan Păltinişan”, din municipiul Timişoara, în vederea realizării, pe acelaşi amplasament, a obiectivului de investiţii „Construire Stadion capacitate de 30.000 locuri, str. Ştefan Covaci nr.1, municipiul Timişoara, judeţul Timiş”.

În analiza Guvernului se va afla şi un proiect de lege pentru modificarea şi completarea articolului 7 din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.

Executivul va analiza şi un proiect de hotărâre privind aprobarea Actului Adiţional nr.1 la Acordul de sprijin între Statul român şi Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. în legătură cu Proiectul Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.